4 Ateliere de teatru și muzică pentru adolescenți (13-17 ani)
400.00lei
Dacă am ceva să-ți spun care să conteze acum și aici, atunci îți zic – nu sta prea mult în capul tău. Dacă simți nevoia să te implici într-o acțiune până la capăt, vino la teatru. De fapt, la atelierul mixt de muzică și teatru. Vei avea la dispoziție instrumente pentru a înțelege oamenii din timpurile noastre și dincolo de timpurile noastre, farmecul lumii, deopotrivă delicios și dureros.
Gândind cu voce tare, gândurile încep să se limpezească. Promitem întâniri care nu vor fi de complezență. Și râs, dar și plâns pentru că așa e când avem ochii atent deschiși . Vino să-ți iei doza de miracol!
DE CE TEATRU?
Pentru cultura dialogului în cadrul unei colectivități
Oamenii au nevoie unul de altul. Așa ne naștem, așa devenim ființe sociale.
Cu toții avem nevoie de comunitate pentru că fiecare individualitate se sprijină pe un Celălalt. Ne dezorientăm atunci când pierdem legătura cu ceilalți. Tocmai din acest motiv dedicăm un modul întreg formării unei echipe, care să te angajeze într-un dialog viu, curajos, valoros.
Un alt mare plus al unei echipe puternice constă în raportarea la timiditate. Ea își face loc de obicei atunci când suntem puși în situații noi sau când întâlnim oameni noi. Și se manifestă ca o teamă față de necunoscut.
În atelierul pe care ți-l propunem, avem ca obiectiv să creăm o cultură a colectivității, în interiorul căreia fiecare individualitate să aibă un rol important. Se mută astfel atenția de la propria persoană înspre scopul comun, la a cărui rezolvare contribuie o echipă.
Pentru dezvoltarea unui corp sensibil, flexibil, lipsit de tensiune, pregătit de acțiune
Corpul nostru nu ar trebui să fie un ghem de tensiune și frustrare, ci un vehicul al emoțiilor, sentimentelor, imaginilor și chiar al ideilor. Înțelegând cum funcționează propriul corp, cum răspunde la stimuli – texturi, sunete, culori, gusturi – antrenăm reacții psihologice , experimentate subiectiv. Ne creăm o familiaritate cu lucrurile și spațiile care ne înconjoară, cu obiectele pe care le folosim, cu persoanele cu care interacționăm. Ne putem evalua mai ușor în momentele vulnerabile, dezvoltăm o sensibilitate kinetică, ascultăm cu toate simțurile.
Pe scurt, disciplina antrenamentului teatral ne eliberează de tensiune, ne pune în situația în care să ne exprimăm și să cooperăm, ne antrenează pentru situații noi ne face mai prezenți în viețile noastre.
Alegem texte literare ca materiale de explorare
Un curs bun de teatru îți redă posibilitatea să vorbești la persoana I – „ce-ar fi dacă eu aș fi pus în situația personajului?”. Cu cât textele alese sunt mai ofertante, cu atât devine mai interesant să descoperi felurile extraordinare în care personajele confruntă lumea. Limbajul folosit joacă un rol esențial, tocmai de aceea vrem să facem cuvintele să se poarte inteligent, să înțelegem câte ceva despre structura societății prin intermediul vocabularului folosit.
În plus, textele literare te vor ajuta să dezvolți strategii de analiză. Vei vedea dincolo de tine însuți și asta îți va ușura integrarea în grupuri cât mai diverse. Ieșind din spațiul limbajului comun, vei dobândi o libertate mai mare a imaginației și îți vei defini în mod consistent personalitatea.
DE CE MUZICĂ?
Făcând exerciții specifice de respirație și coordonare, eliberăm tensiunea musculară și agitația. Reglând respirația, creierul se va oxigena mai bine.
Îți vei cunoaște vocea și vei avea mai multă încredere să o folosești în discursuri publice, în viața de zi cu zi și de ce nu, vei cânta cu plăcere la karaoke.
Muzica ne scapă de plictiseală, reduce oboseala și ridică moralul. O spun neurologii.
Muzica oferă posibilitatea de a organiza mișcarea și de a reține o cantitate mare de informație.
Pentru că ritmul este auzit și interiorizat la fel de cei prezenți, neurologii au ajuns la concluzia că relațiile sociale pot fi considerabil îmbunătățite atunci când se folosește ritmul ca instrument catalizator.
DE CE SĂ VII?
pentru că adolescenții sunt interlocutorii cei mai sensibili, cei mai atenți și cei mai receptivi, așa că am gândit un atelier curajos, care să stea față-n față cu toate resursele tale. Un atelier care se va folosi de rațiune, analiză și sensibilitate pentru a-ți da încredere că tu poți spune povești live, care să emoționeze și să dea măsură inteligenței tale.
pentru că imaginile fugitive de pe gadgeturi se estompează repede, creierul nostru e setat să învețe activ și în plus, e pe bune, întâlnirile față-n față sunt necesare, avem nevoie de lacrimi, de râs, de povești ancorate în realitatea noastră.
Și nu în ultimul rând, pentru că vei dobândi o putere mai mare de expresie fizică și vocală și asta îți va crește încrederea în tine și în resursele pe care le ai și pe care cu toții le avem, chiar dacă uneori ne trebuie o „strategie”, o cale pentru a le debloca.
CE ÎȚI PROPUNEM:
să folosești tracul și timiditatea în favoarea ta;
să fii pregătit să schimbi totul, să găsești echilibru în dezechilibru;
să înveți să găsești soluții, să excluzi ce e secundar sau să-l subordonezi în funcție de ceva care se află pe locul întâi;
să îți antrenezi diferite modalități de expresie a corpului și vocii care te vor ajuta să comunici mai bine;
să definiești un obiectiv și cum să îl folosești în crearea unui personaj;
să afli noțiuni despre „conflict” și rolul lui de a schimba idei sau situații;
să experimentezi noțiuni despre acțiune și intenție ale personajelor;
să știi cum se crează timpul și spațiul într-un spectacol de teatru;
să experimentezi noțiuni despre tempo-ritm și energia molipsitoare a grupului;
să îți dezvolți simțul frumosului;
să fii curios să afli drumul de la text la reprezentare;
cum să îți activezi dispoziția chiar și atunci când nu o ai.
Pe scurt, înveți să gândești cu voce tare și îți uimești prietenii nu doar cu faptul că ești nonconformist, dar ai devenit și un povestitor rebel.
Desfășurare:
Cursul durează din septembrie până în iunie și se va finaliza cu un spectacol.
Doar 12 locuri.
Rezervă-ți locul acum!
Ofertă curs de teatru: adu cu tine un prieten și beneficiezi de 50% reducere în prima lună.
Unde și când?
Feedback-uri
Unde se țin cursurile de teatru și muzică
Urmărește-ne
Orar
Programul poate suferi modificări în funcție de orarul copiilor.
Joi: grupă copii 6-8 ani sau 9-12 ani, de la 18.00-20.00
Locație: în centru, lângă Parcul Cișmigiu (Bv. Regina Elisabeta 28).
grupa 6-8 ani, de la 10.00-12.00
grupa 9-12 ani, de la 12.30-14.30
grupa 13-17 ani, de la 15.30-17.30
luni: grupa 6-8 ani, de la 17.00-19.00
marți: grupa 4-6 ani de la 17.00- 18.00
grupa 9-12 ani, de la 18.10-20.10
miercuri: grupa 6-8 ani sau 9-12 ani, de la 17.30-19.30